Din prima lui secunda de viata, bebelusul intra intr-un amplu proces de invatare si va fi interesat de absolut tot ceea ce il inconjoara: de la lumini, culori, sunete si forme, pana la gesturi si emotii pe care le transmit cei din jur. Parintii vor fi cei care ii vor ghida in formarea legaturilor, ii vor face sa se simta ocrotiti si dornici sa exploreze lumea. Pentru inspiratie, gasesti aici 10 activitati utile si interesante pentru bebelusii mici:

  1. Vorbeste-i si canta-i cat mai mult. Iti cunoaste bine vocea, asa ca ii va face mare placere sa te asculte cand ii povestesti tot felul de lucruri sau cum ii canti inainte de culcare.
  2. Cititul. Unul dintre cele mai importante lucruri de facut inca din ziua cand plecati din spital este cititul, cu copilul in poala, dezmierdandu-l. La inceput, ai nevoie de carti de carton, cu imagini mari pe care sa i le arati copilului, explicandu-i ce reprezinta.
  3. Glumeste cu bebelusul tau! Zgomotele amuzante si rasul parintilor ii distreaza pe cei mici. Va fi asa o bucurie cand iti vei auzi copilul razand in hohote pentru prima data.
  4. Masajul si gadilatul. Dincolo de faptul ca le face placere, piticii vor invata prin aceste activitati sa-si descopere corpul.
  5. Un carusel muzical sau niste clopotei ii vor atrage cu siguranta atentia micutului si il vor ajuta sa-si dezvolte auzul, vazul si capacitatea de concentrare.
  6. Bebelusilor le place sa simta texturi diferite. Ofera-le bucati diferite de material: matase, bumbac, lana. In timp ce le exploreaza, povesteste-le despre fiecare cum este: alunecos, moale sau tepos.
  7. Privitul in oglinda. Foarte multe jucarii pentru bebelusi includ si o oglinda moale, care nu ii va rani. Chiar daca nu se recunosc, le va face placere aceasta forma de “socializare”.
  8. Bebelusii adora sa fie tinuti pe piept. Cand mami sau tati il tine pe piept in dreptul inimii si il leagana, bebe se simte in siguranta.
  9. Bebelusii sunt fascinati de chipurile celor din jur. Trebuie sa fiti foarte expresivi atunci cand comunicati si trebuie sa il lasati pe micut sa va atinga fetele cand radeti sau va strambati.
  10. “Te iubesc” trebuie sa faca parte din cuvintele rostite zilnic, inca din primele clipe de viata. Asa, bebelusul va sti cat de special este in viata parintilor sai.

Alegerea inteleapta este sa-ti ghidezi bebelusul in a descoperi lumea si sa-l ajuti sa-si intareasca musculatura, insa cu grija, sa nu-l suprastimulezi.

Categorie: Bebelus | Data publicarii: 2017-11-25 | Autor: Mamici Smart