Multe cupluri sunt foarte precaute cand vine vorba de viata sexuala in sarcina, ajungand chiar sa-si puna in pericol relatia. Partea intima nu ar trebui sa aiba, insa, de suferit atunci cand totul decurge normal pentru mama si bebelus.

Viitoarelor mamici le este teama sa nu cumva sa raneasca bebelusul si se simt ciudat cu atatea schimbari prin care trece corpul lor. Fluctuatiile hormonale joaca si ele un rol important, pe cand greturile si oboseala din primul trimestru pot anihila apetitul pentru sex.

Cu toate acestea, daca medicul nu indica altfel, primele doua trimestre sunt ideale pentru relatiile intime, intrucat vaginul este lubrifiat in mod natural. Zona genitala este mai sensibila, orgasmul fiind mai intens. In schimb, trimestrul al treilea vine din nou cu temeri ca sexul ar putea provoca nasterea prematura.

Cand este interzis sexul in timpul sarcinii

Medicul iti va spune cu siguranta ce ai voie sa faci si ce nu, ca sa duci la bun sfarsit sarcina. Daca este o sarcina cu risc, exista scurgeri ale lichidului amniotic sau hemoragii vaginale, atunci cel mai probabil relatiile intime vor fi interzise.

Adapteaza-ti viata sexuala la noua situatie si spune-i ginecologului daca simti vreun disconfort, oricat de mic ar putea sa para.

Sexul este interzis in sarcina si daca:

– Ai placenta previa (placenta blocheaza partial sau total colul uterin) sau placenta dezlipita (placenta se desprinde de uter inainte de nastere, partial sau complet);
– Prezinti risc de nastere prematura sau avort;
– Ai insuficienta cervicala (colul uterin incepe sa se dilate inainte ca sarcina sa ajunga la termen);
– Suferi de preeclampsie sau ai sarcina multipla.

Chiar daca nu te confrunti cu niciuna dintre problemele enumerate anterior, este bine sa eviti contactele sexuale agresive si pozitiile cu penetrare adanca, care pot crea disconfort in sarcina.

Pe de alta parte, femeile care prefera jucariile sexuale trebuie sa fie foarte atente ca acestea sa fie curate, lubrifiate si sa le ajusteze lungimea pentru a nu rani colul uterin in timpul penetrarii.

Sexul oral poate provoca embolie gazoasa

Sexul oral este permis in sarcina, cu exceptia cazului in care partenerul sufla aer in vagin in timpul stimularii orale. Apare astfel riscul formarii de bule de gaz ce pot migra in vasele sangvine, care le transporta de cele mai multe ori pana la creier. Embolia gazoasa da loc unor tulburari neurologice bruste – convulsii, coma, deficit motor, tulburari vizuale – surse ale unor posibile sechele si ale unor tulburari cardio-vasculare.

Partenerul poate evita relatiile intime

Barbatii reactioneaza diferit atunci cand afla ca partenerele lor sunt insarcinate. Este posibil ca unii sa evite relatiile sexuale, de teama sa nu ii faca rau bebelusului sau pur si simplu sa se simta cumva jenati de prezenta bebelusului in burtica mamei in timpul actului sexual.

Alegerea inteleapta este sa lamuriti cu medicul ginecolog toate aceste aspecte, pentru ca relatia de cuplu sa nu aiba de suferit iremediabil.

Categorie: Pentru tine | Data publicarii: 2017-08-21 | Autor: Mamici Smart